Ioan Cărmăzan regizează un lungmetraj polițist, cu Mihai Mălaimare în rolul principal

Ioan Cărmăzan regizează un lungmetraj polițist, cu Mihai Mălaimare în rolul principal
Publicat: 24/11/2014, 14:16

Regizorul Ioan Cărmăzan a declarat, luni, pentru MEDIAFAX că filmează un lungmetraj polițist, după un scenariu original scris de Titi Popescu și în care Mihai Mălaimare deține rolul principal, pelicula urmând să se intituleze „Noi știm că voi știți că noi știm”.

„Filmările vor fi terminate peste aproximativ două săptămâni, este un film polițist”, a declarat Cărmăzan, luni, pentru MEDIAFAX.

Regizorul a precizat, de asemenea, că scenariul îi aparține lui Titi Popescu.

„În rolul principal este Mihai Mălaimare și în rolul feminin este Eniko Georgescu”, a mai spus acesta.

Potrivit regizorului, o parte din acțiune se petrece în prezent, iar o parte, înainte de 1989, „ca un fel de amintire”. „Filmul se va numi, probabil, «Noi știm că voi știți că noi știm». (…) Probabil că la toamnă ori la vară va fi lansat (în 2015, n.r.)”, a mai spus cineastul.

Peste 80% dintre filmări au avut loc în România, în București, iar o parte în Germania, după cum a precizat Ioan Cărmăzan.

Pe de altă parte, Mihai Mălaimare a declarat pentru MEDIAFAX că acesta „este primul rol principal” al său. „Este primul rol principal care mi se oferă și sunt foarte bucuros”, a spus artistul. Întrebat despre personajul său, Mihai Mălaimare a precizat că „acest lucru ar însemna să dezvăluie întregul film”.

Ioan Cărmăzan s-a născut în 1948, în Satchinez, în județul Timiș. Are o diplomă în matematici la Universitatea din Timișoara, o diplomă în regie de film, la IATC I.L. Caragiale București, și este doctor în cinematografie și media. Din februarie 2013, acesta este președinte al Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film din România (UARF). Este conferențiar la Facultatea de Teatru și Televiziune de la Universitatea „Babeș – Bolyai”, Cluj-Napoca, și profesor asociat în cadrul Facultății de Arte Plastice, Universitatea de Vest din Timișoara.

Ioan Cărmăzan a ocupat diverse funcții de profesor de regie de film, a fost membru în Consiliul de Administrație al Centrului Național al Cinematografiei (CNC.), iar între 2003 și 2005, a fost director general al Studioului cinematografic „Sahia Film”. Din 2005, acesta este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Regizorul Ioan Cărmăzan a debutat în 1982 cu filmul „Țapinarii”, pentru care a scris și scenariul, urmat imediat de „Lișca” (1983). Înainte de Revoluție, a mai regizat „Sania albastră” (1987), iar ulterior, „Casa din vis” (1991), selecționat în secțiunea paralelă Quinzaine des Realisateurs de la Cannes, „Lotus” și „Raport despre starea națiunii”, ambele lansate în 2004.

Pasiunea lui pentru scris se regăsește în scenariile câtorva filme precum „Vlad Nemuritorul” (regia Adrian Popovici) și „Orient Express”, în regia lui Sergiu Nicolaescu, cu care Ioan Cărmăzan era bun prieten.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Stațiunea din România care rivalizează cu Thailanda. Puțini turiști au auzit de ea, dar este...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
O navă cu 11 persoane la bord s-a scufundat în Marea Neagră. Trei marinari sunt...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Robotul chirurgical de la Sony a efectuat cusături pe un bob de porumb
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Interdicție pentru toți șoferii din România. Este ilegal. Te alegi cu dosar penal
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Vidrele de mare folosesc unelte pentru a avea acces la pradă mai mare și pentru...
×